duminică, 1 iunie 2014

Condamnații la iubire

      Lumea ar trebui să îi vadă. Doar pe ei doi. Se iubesc. Nu le este jenă de cerul care îi vede. Săruturile lui îi provoacă o sufocare lentă. O caută pe ea, o anesteziază cu atingeri, încât abia mai mișcă. Dar stai! Ușor-ușor se ridică dintr-o moarte subită, a înviat precum pasărea Phoenix. E ireală. îi strânge mâna ca și cum nu ar intenționa să îi mai dea drumul niciodată și îi șoptește la ureche...nu mă uita! 
     Pe ea am văzut-o de după perdeaua părului des și brun, ca prin vis. E frumoasă. El o face să fie astfel, fără să ceară nimic în schimb, poate doar un sărut, dar ea se joacă cu el și nu îl lasă. Se dă de-o parte doar de dragul de a-l săruta ea cu pasiune, înzecit. E mut. Hipnotizat fiind de privirea ei magică care îl domină și în fața căreia e fără de scăpare, nu mai poate schița niciun sunet. Cuvintele sunt de prisos. Nici o sperietură nu i-ar perturba, nici furtuna nu i-ar alunga, nici iubirile moarte din trecut nu i-ar frământa, căci legatura dintre ei e prea strânsă și prea misterioasă, nici gând să fie vorba doar despre amor. Oamenii nu îi ințeleg, așa cum nici pe mine nu mă înțeleg. Sunt diferiți.
    Privește-i, privește-i îndelung, privește-i neîncetat, nu care cumva să le dai drumul, altfel vor zbura, vor evada din lumea muritorilor si nu vom mai știi nimic, îi vom uita. Te rog, nu mă lăsa a-i uita...
     Dar ei nici măcar nu te observă, atât de amorezați și controlați de dorință sunt. Iubirea nu mai plutește în aer, iubirea este în ei, le curge prin venele îmbibate în dragostea supremă și nu există cale de întoarcere. Sunt blestemați să se aibă pentru totdeauna...sunt condamnați la iubire, nu ca noi ceilalți la moarte, de aceea sunt diferiți și chiar mai presus decât noi. Doar ei doi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu