duminică, 14 iunie 2015

Iubitule, dacă citești acest fragment acum sau mâine dimineață...

     Noaptea ne surprinde împreună și timpul se oprește în loc. Mirosul lui și sentimentele care îmi salvează gândurile mă cuprind. Brațele protective sunt ca două scuturi, mă feresc de tot ce-i rău și meschin în lume, mă simt în siguranță când mă învăluie și îmi sărută buzele cicatrizate de vechile iubiri. Amintirile s-au potolit și ele, iar eu sunt liberă să trăiesc momentul alături de el. Zâmbetul  meu e sincer, simt că niciodată nu am mai zâmbit la fel. Ochii lui fac dragoste cu ai mei, iar buzele-mi întrepătrund în ascunzișul puterilor. Puteri pe care le dobândesc de la el. Nu am mai lăsat pe nimeni să se apropie astfel de mine, în el am încredere că nu îmi va frânge și ultima bucățică fragilă a inimii. Este tot ce nu pot fi eu și nu exagerez. Pe noi ne leagă infinite asemănări, sinceritatea nefiind calculată și maturitatea nefiind nuanțată.  
     Privesc cerul încărcat de nori și jur că îi aud gândurile. Îi șoptesc la ureche cuvinte care mângâie și aștept ca sufletul să i se vindece. Nu e decât o perioadă de timp până el își va reveni, timpul va reporni, iar eu tot în brațe, ghemuită la pieptul său voi fi. Facem poezie, iubire și toate nebuniile. Îi spun că putem face orice împreună, numai să mă țină de mână!
    
     Îl simt mai apropiat ca niciodată, capul lui stă pe picioarele-mi înghețate de mișcări. Noapte. Nu mai văd nimic acum, decât doi ochi superbi ca luna care îmi vorbesc și-mi spun „ca tine nu-i niciuna!”.
     
     Noaptea e albă, văpăile din ochii noştri răzbat negura de nepătruns. Mă pierd si în ochii lui mă regăsesc.   Albastrul străluceşte, dar mă orbeşte si mă orbeşte cu dragoste. 
     Gândul că ziua de mâine nu va veni mă alină, că va fi veşnic joi si că noi doi nu vom muri. Dar de ar fi să mor, as face-o împăcată, căci eşti tu aici lângă mine, unde mă simt ca acasă, deşi nu văd nimic, nici stele nu sunt, doar posibilitatea zilei de mâine, care nici nu ştiu dacă va veni...vineri. Nu veni! Lasă-mă să mă îmbăt cu acest moment, să mă bucur de infinita tinerețe si să joc rolul lui Rose. 
     Nu mă amăgi, nu pleca şi tu...iubire, te strig. Te-am trezit? Linisteşte-te, Eşti cu mine. Ai încredere în mine? 
     Îmi tremură buzele, îi spun lui să se liniştească, dar eu sunt un dezastru. Oare chiar mă ascultă? Pe mine? Ce vede în mine? Mă întreb, mintea mi-e răvăşită, calmul e dus de mult, bate inima-mi pieptul meu, sunt un pericol iminent, nu mă pot opri, erup - si iată ca îl întreb scurt: mă iubeşti?
     Face o mişcare pe care nu o văd, căci nu mă uit la el. E nedumerit, se uită la mine si zambeşte...

     -Tu nu vezi ce văd eu în tine, de ti-aş putea arăta...dar nu ar mai fi la fel. Eşti fata care mi-a răpit privirea si atenţia cu un zâmbet pe care nu l-am mai intâlnit, hipnotizant. Ştiai de la început ce aveai să îmi faci si totuşi nu te-ai oprit. De două ori te-am văzut în seara aia, stăteai pe bancă, aşteptai. Ştiu eu ce nenorocit te-a lăsat acolo. Când te-ai ridicat să pleci, mi-am spus că acela este momentul. Şi chiar a fost, căci dacă nu era, noi nu eram acum aici, două suflete pierdute-n noapte.
     -Când ai venit la mine...aveai emoții?
     -Da...dar mi-au trecut de îndată ce am început să vorbim. Eşti altfel, ne-am înţeles din prima clipă.
     -Mi-a părut atât de rău când ai plecat...mă simteam goală. Atât pe dinăuntru, cât si pe dinafară. Ştiu că trebuia să mă intâlnesc cu un anume cineva şi îi sunt recunoscătoare, dacă nu era el, nu te cunoşteam niciodată...Banca ar fi fost pustie, tu ai fi fost cu altcineva, oriunde altundeva, dar nu pe strada mea.
     -Nu iți face griji, ne întâlneam şi mai târziu de era, căci nu destinul stătea în calea mea.

     

     
     Şi atunci mi-am dat seama, nu a fost vorba de o seară, de un moment, sau de iubire, de vină a fost destinul, deoarece el a decis ca noi să ne întâlnim la sfârsit de ianuarie, început de februarie, moment, despre care nu am crezut că îmi va schimba viaţa.




    
 p.s Iubitule, dacă citești acest fragment acum sau mâine dimineață, să nu te miri, căci este proiecția nopții trecute, pe care o experimentez în minte de fiecare dată când gândul îmi zboară la tine de fiecare dată, timp de patru luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu